Pentru România începe azi cea mai importantă sesiune parlamentară din ultimii ani: vom afla cine scapă – România sau Dragnea.
Ne apropiem de jumătatea mandatului și de lămurirea/tranșarea unor subiecte care au ocupat dezbaterea publică în ultimul an și jumătate, începând de la OUG 13.
Câteva dintre subiectele următoarelor luni:
– CCR urmează să se pronunțe asupra sesizărilor de neconstituționalitate cu privire la Codul administrativ, Codul de procedură penală și Codul penal
– așteptăm noul raport MCV
– se va derula recursul președintelui Camerei Deputaților
– va ajunge raportul definitiv al Comisiei de la Veneția cu privire la legile justiției și vom vedea în ce măsură PSD și ALDE vor ține cont de recomandări cu privire la ultimele două legi ale justiției sau care va fi poziția Curții Constituționale cu privire la aceste legi în lumina recomandărilor
– se pregătește modificarea legilor siguranței naționale
– legea pensiilor va intra în dezbatere parlamentară
– se dorește reglementarea lobby-ului și, implicit, dezincriminarea traficului de influență
– se pregătesc noi OUG sau proiecte de legi care să limiteze instrumentele pe care le au la dispoziție organele de cercetare și urmărire penală, precum și să desființeze probe care susțin dosare penale aflate în derulare
– se pregătește referendumul pentru revizuirea Constituției în legătură cu definiția familiei
– “Fără penali” ajunge în Parlament
– vom solicita comisii de anchetă pe situația referitoare la reprimarea violentă a protestului din 10 august și cu privire la pesta porcină.
Comentarii recente