Unii judecatori constitutionali sugereaza Parlamentului sa dea CCR atributii de verificare a hotararilor judecatoresti si sa se inscauneze astfel deasupra puterii judecatoresti.

Deciziile controversate ale acestora culminează cu ultima decizie nr.377/2017 care aduce o schimbare majoră de paradigmă în funcționarea statului de drept din România, prin încălcarea separației puterilor în stat.

Curtea Constituțională nu face parte din niciuna din puterile statului, fiind o instituție tehnico-politică ce are ca scop principal să verifice conformitatea textelor de lege cu Constituția. Acest control nu poate să se extindă la verificarea tuturor sentințelor instanțelor judecătorești, recenta decizie nr. 377/2017 fiind o încălcare a atribuțiilor puterii judecătorești.

Din păcate, acesti judecatori constitutionali au mai încălcat recent principiul separării puterilor în stat prin obligarea Parlamentului de a stabili un prag la abuzul în serviciu, deși CCR nu are competențe de a obliga legiuitorul (primar – Parlamentul sau delegat – Guvernul) în sensul de a stabili ce și cum să legifereze.

Asadar, printr-o decizie proprie, CCR a stabilit că nu doar partea de hotărâre din deciziile sale are putere obligatorie ci și considerentele. Cata vreme aceasta regula se aplica considerentelor esentiale pentru decizia luata, adica celor care formeaza traseul logic de la problema supusa judecatii la solutie, nu e nicio problema. Insa cand considerente marginale sau care nu au legatura cu decizia data devin obligatorii, atunci avem o institutie care se autoreglementeaza si care isi poate spori atributiile de una singura. Consideram ca unii judecatori se folosesc de acest aspect pentru a introduce si rationamente care nu tin de motivarea deciziilor sale.

Luând în considerare precedentul creat în cazul abuzul în serviciu, cand CCR a obligat Parlamentul sa introduca un prag si a devenit practic legiuitor, nu exista niciun impediment ca acest scenariu sa nu se repete, nu exista nicio garantie ca după decizia nr. 377/2017, CCR să nu arate ca Parlamentul este obligat să legifereze verificarea sentințelor judecătorești de către aceasta institutie. În textul deciziei, CCR semnalează lipsa unui cadru legislativ ce ar permite un control de constituționalitate asupra hotărârilor judecătorești, lipsă care, evident, este rezolvabilă prin modificarea Legii 47/1992, art. 11 alin. 1 lit. a, în sensul adăugarii unei noi atribuții instituției.

Adăugarea de atribuții jurisdicționale noi ar însemna practic modificarea Constituției prin voința Parlamentului. Mai mult, Constituția nu prevede un eventual efect al “neconstituționalitații unei hotărâri judecătorești” ci numai a unei legi sau ordonanțe. Este imposibila introducerea unei verificari a hotararilor instantelor de judecata de catre CCR prin modificarea Legii 47/1992, singura varianta constitutionala fiind insasi modificarea Constitutiei.

Consider ca suntem in fata unei institutii care iese din cadrul constitutional iar USR va utiliza toate mijloacele pe care le are la dispozitie pentru sesizarea Comisiei de la Veneția cu privire la activitatea CCR si pentru a se asigura că democrația și statul de drept din România sunt și vor fi respectate.

Sursa foto.