Deși au trecut câteva zile de atunci, am trăit un moment de tăcere și nu aș vrea să treacă nevorbit.
Acest moment s-a întâmplat la audierea viitorului ministrul al justiției, Florin Iordache, în Comisia juridică iar motivul tăcerii erau întrebările pe care i le-a adresat USR. Nu a fost o tăcere plină, înțeleaptă, plină de semnificații, ci una care mi s-a părut vicleană, dar, pe de altă parte, noi suntem novici la Palat, nu putem să avem pretenția să interpretăm lucrurile corect din prima.
Așadar, consider că e important să păstrăm întrebările ca să putem interpreta corect poziția dlui. Iordache:
1. În prezent, mai susțineți pachetul de legi pe care l-ați promovat în Marțea Neagră?
2. Intenționați să susțineți un proiect de lege a amnistiei și grațierii? Care ar fi exceptările pentru un eventual proiect de lege a amnistiei și grațierii, mai exact dacă vor face obiectul amnistiei și grațierii și faptele de corupție sau cele asimilate faptelor de corupție?
3. Intenționați să propuneți sau să susțineți o modificare a modului de numire a procurorilor șefi și/sau o modificare a competențelor și a structurii organizatorice a Direcției Naționale Anticorupție?
4. În programul de guvernare ați abordat subiectul modalității de admitere în magistratură. Veți propune reintroducerea posibilitătii de intrare în magistratură pe bază de interviu, fără examen?
Singura întrebare dintre cele patru care a fost atinsă, adică a primit o jumătate de răspuns, este cea despre amnistie și grațiere, respectiv, înaltul demnitar a declarat că este necesar un astfel de proiect, dar numai după consultări cu asociații profesionale din justiție. Convingerea mea este că o astfel de inițiativă va fi justificată cu situația gravă din sistemul penitenciar și prin desele condamnări ale României de către CEDO. Voi arăta de ce aceste argumente sunt doar pretexte dar, înainte de asta, vreau să vă împărtăşesc convingerea mea: miza acestui proiect nu este graţierea, aşa cum reiese din dezbaterea publică, ci amnistia pentru că doar ea, amnistia, înlătură răspunderea penală pentru infracțiunea săvârșită. Dacă intervine după condamnare, ea înlătură și executarea pedepsei pronunțate, precum și celelalte consecințe ale condamnării.
Pentru că nu am experienţă la Palat, iau de bune argumentele PSD şi încerc să dovedesc că un astfel de demers nu își atinge scopul sau că scopul nu este cel declarat:
1. Graţierea colectivă este un instrument excepţional pe care multe dintre statele europene nu l- au prevăzut. Spre exemplu, în 2008, cu ocazia revizuirii Constituției franceze, prin articolul 17 au fost interzise grațierile colective. Toate statele europene care au făcut subiectul unui studiu de drept comparat publicat pe site-ul Senatului Franţei în octombrie 2007 (Elveția, Portugalia, Olanda, Italia, Spania, Danemarca, Belgia, Germania) acordă grațiere cu titlu individual și în condiții excepționale. În Anglia, ultima grațiere deplină (free pardon) a fost acordată în 1997, iar reducerea pedepsei (remission pardon) se acordă foarte rar și are menirea de recompensa deținuții cu o conduită exemplară.
2. Rapoartele privind graţierile colective arată că, la scurt timp după ce acestea au fost realizate, mai mult de jumătate din cei eliberaţi s-au întors în închisori la scurt timp după momentul graţierii, în timp ce rata infracţionalităţii a crescut.
Între 1962-2006, Italia a acordat periodic grațieri colective reducând cu 35% populația natională carcerală. Un studiu realizat între 1962-1995 a demonstrat că la un an de la actul de grațiere colectivă mai mult de jumătate dintre persoanele eliberate s-au întors în penitenciar. Ultimul act de amnistie datează din 1990, iar cel de grațiere colectivă din 2006 (care a exclus infracțiunile grave). Ca o consecință a grațierii colective (indulto), în perioadă 2006-2011 aprox. 28.000 de deținuți au fost eliberați din închisorile italiene (majoritatea, aprox 25.000 în decursul primului an). Cu toate acestea, în aceeași perioadă de timp aprox. 12.500 (jumătate din numărul persoanelor eliberate) s-au întors în închisoare.
În 2013, în Cehia, președintele Vaclav Klaus a emis un act de grațiere care a condus la eliberarea a 6471 de persoane, un sfert din numărul total al deținuților. La doi ani după, agențiile naționale de presă au raportat că 52% din numărul persoanelor eliberate erau urmăriti penal. Poliția a atribuit eliberării masive o creștere de 7% a raței criminalitătii din 2013, cu 9000 de infracțiuni săvarsite de persoanele eliberate prin actul de grațiere.
Ce mai merită menționat este faptul că, probabil, infracțiunile asimilate celor de corupție nu vor face obiectul amnistiei sau grațierii, însă acest demers va fi doar un exercițiu de imagine și de comunicare, întrucât unii dintre cei mai important actori politici cu probleme nu sunt condamnați sau judecați pentru infracțiuni de corupție, ci pentru alte infracțiuni.
Că să închei, vă atrag atenția că instituția juridică de interes pentru putere nu este grațierea, care înlătură în totul sau în parte executarea pedepsei ori comutarea acesteia în alta mai uşoară, ci amnistia:
Art. 152 din Codul Penal-(1) Amnistia înlătură răspunderea penală pentru infracțiunea săvârșită. Dacă intervine după condamnare, ea înlătură și executarea pedepsei pronunțate, precum și celelalte consecințe ale condamnării. Amenda încasată anterior amnistiei nu se restituie.
(2) Amnistia nu are efecte asupra măsurilor de siguranță și asupra drepturilor persoanei vătămate.
Comentarii recente