Partidul Uniunea Salvați România a sesizat Curtea Constituțională cu privire la proiectul de modificare a Legii executării pedepselor care reduce toate pedepsele la o treime și reprezintă o grațiere mascată.

Sesizarea de neconstituționalitate a fost semnată de 27 de deputați USR și de 24 de deputați PNL. USR și PNL au votat împotriva adoptării proiectul pentru modificarea şi completarea Legii nr. 254/2013 , dar nu putut modifica rezultatul votului dat, marți, 9 mai, de coaliția majoritară formată din PSD, ALDE și UDMR.

Principalul motiv invocat de juriștii USR în sesizarea de neconstituționalitate este încălcarea principiul bicameralismului. Această lege a fost modificată fundamental la Camera Deputaților, printr-o serie de 43 de amendamente, care nu au fost dezbătute deloc în Senat.

De asemenea, juriștii USR au invocat în sesizarea la Curtea Constituțională încălcarea principiului securității juridice, pe motiv că definirea condițiilor necorespunzătoare din închisori este neclară. Astfel, în două alineate distincte, definițiile sunt diferite și contradictorii. Mai mult, standardele impuse prin una din cele două definiții din proiectul de lege sunt mult mai ridicate decât cele care derivă din jurisprudența CEDO. De exemplu, simpla existența a igrasiei și mucegaiului în celulă ar fi suficientă pentru ca deținuții să beneficieze de compensarea prevăzută de lege. Mai grav este că pentru declararea unui spațiu de detenție necorespunzător, condițiile nu se iau în considerare cumulat, ci separat. Astfel, toate spațiile de detenție din România vor fi declarate ca având condiții necorespunzătoare.

În sesizare, a mai fost invocată și încălcarea principiului egalității cetățenilor în fața legii, întrucât una dintre dispozițiile din proiectul de lege creează premisele unei discriminări între deținuți pe bază de avere. Concret, proiectul instituie posibilitatea de a cumpăra zile executate de pedeapsă, ceea ce este imoral și periculos.

Prin modificarea Legii executării pedepselor, deținuții vor primi un beneficiu de șase zile care se vor considera executate la o perioadă de 30 de zile petrecute în condiții de detenție improprii. USR a susținut varianta beneficiului de trei zile acordate la 30 de zile în condiții improprii, deoarece perioada de șase zile este mult prea mare.

De asemenea, USR consideră că este excesivă creșterea beneficiului în zile considerate executate, de la 20% la 25% pentru munca remunerată, de la 25% la 33% pentru munca neremunerată și de la 33% la 50% pentru munca pe timp de noapte. USR consideră că reglementarea actuală este suficientă.

USR consideră că actuala putere se folosește în cel mai pervers mod de situția disperată a unora dintre deținuții din închisorile românești, fără a avea niciun interes real pentru rezolvarea problemelor semnalate de CEDO, cu unicul scop de a salva din pușcării membrii de partid și clientela politică. De fapt, majoritatea proiectelor care se bucură de atenția nedisimulată a parlamentarilor PSD și ALDE au ca obiect fie o grațiere, fie o amnistie, unele mascate tehnic, iar altele promovate în disprețul românilor. Problemele reale ale României așteaptă la coadă”, a declarat deputatul USR Silviu Dehelean, membru în Comisia juridică.

USR consideră este necesară rezolvarea situației din penitenciare, dar în mod principial și echitabil, cu respectarea drepturilor omului. Pedeapsa dispusă pentru cei care au încălcat legea trebuie să fie lipsirea acestora de libertate, aceasta fiind suficientă.