Considerăm că CCR este cea mai importantă instituție a statului de drept, care garantează supremația Constituției și domnia legii. Cu toate că procedura de numire a judecătorilor constituționali are un caracter politic, misiunea acestora rămâne una tehnico-juridică, deciziile acestora ca membri CCR având ca unic scop asigurarea democrației prin drept și păstrarea ordinii constituționale. În acest context, observăm cu surprindere anumite disonanțe între unele decizii și cel mai recent comunicat de presă al Curții Constituționale, cu privire la abuzul în serviciu.
Fara sa facem comentarii, va propunem spre comparatie cateva texte ale CCR:
- Momentul 1993 – Decizia 1/1993
“În primul rând, trebuie subliniat că nici un text de lege nu dă Curții Constituționale dreptul să dea dispoziții Parlamentului să modifice anumite texte de lege, pentru că aceasta ar contrazice principiul separației puterilor.
Curtea nu se poate suprapune Parlamentului. Fără îndoială că autoritățile publice care au funcții în legiferare trebuie să se implice, dar această implicare este o problemă în care numai ele decid, în condițiile prevăzute de Constituție. Implicarea Curții Constituționale în domeniul legiferării (în afara situațiilor prevăzute de art. 144 lit. a), b) și h) din Constituție) și al politicii penale excede competenței sale, fiind o imixtiune în competența altor autorități statale. Aceasta ar fi o abatere de la principiul de drept în sensul căruia în materie de competență legile sunt de strictă interpretare. Curtea Constituțională și-ar aroga abuziv atribuția de a prelungi în timp efectele unor dispoziții legale abrogate, încălcând regulile de competență și echilibrul puterilor ce rezultă foarte clar din dispozițiile constituționale.
Din moment ce Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului și unica autoritate legiuitoare a țării (art. 58 din Constituție), Curtea Constituțională nu-l poate obliga la o anumită activitate, oricât de importantă ar fi problema cuprinsă într-o decizie.”
- Momentul 2016 – Decizia 405/2016
” În continuare, Curtea reţine că, în jurisprudenţa sa, a statuat că Parlamentul este liber să decidă cu privire la politica penală a statului, în virtutea prevederilor art.61 alin.(1) din Constituţie în calitate de unică autoritate legiuitoare a ţării. Totodată, Curtea a reţinut că nu are competenţa de a se implica în domeniul legiferării şi al politicii penale a statului, orice atitudine contrară constituind o imixtiune în competenţa acestei autorităţi constituţionale (a se vedea Decizia nr.629 din 4 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.932 din 21 decembrie 2014). Astfel, Curtea recunoaşte că, în acest domeniu, legiuitorul se bucură de o marjă de apreciere destul de întinsă, având în vedere că acesta se află într-o poziţie care îi permite să aprecieze, în funcţie de o serie de criterii, necesitatea unei anumite politici penale. Cu toate acestea, Curtea reţine că, deşi, în principiu, Parlamentul se bucură de o competenţă exclusivă în reglementarea măsurilor ce ţin de politica penală a statului, această competenţă nu este absolută în sensul excluderii exercitării controlului de constituţionalitate asupra măsurilor adoptate.
În concluzie, Curtea reţine că sarcina aplicării principiului „ultima ratio” revine, pe de-o parte, legiuitorului, iar, pe de altă parte, organelor judiciare chemate să aplice legea. Astfel, Curtea apreciază că responsabilitatea de a reglementa şi aplica, în acord cu principiul anterior menţionat, prevederile privind „abuzul în serviciu”, ţine atât de autoritatea legiuitoare primară/delegată (Parlament/Guvern), cât şi de organele judiciare – ministerul public şi instanţele judecătoreşti -, indiferent dacă subiectul activ este acuzat conform unor reguli speciale de acuzare sau unor proceduri penale ordinare.”
- Momentul 2017 – Comunicat de presa 08.06.2017
“(..) dată fiind natura omisiunii legislative relevate, instanța constituțională nu are competența de a complini acest viciu normativ, întrucât și-ar depăși atribuțiile legale, acționând în sfera de competență a legiuitorului primar sau delegat, aceasta fiind singura autoritate care are obligația de a reglementa pragul valoric sau intensitatea vătămării rezultate din comiterea faptei în cuprinsul normelor penale referitoare la infracţiunea de abuz în serviciu.”
Alegem să ne referim, totuși, la declaratiile Ministrului Justitiei, dl. Tudorel Toader, care dupa o perioada in care a #REZISTAT cat a putut, pare ca va accepta sa renunte la principiile sale si la imaginea de profesionist pe care a dobandit-o ca judecator la CCR, reprezentant al Romaniei la Comisia de la Venetia si ca Minsitru al Justitiei in Guvernul Grindeanu. Fluctuațiile de poziție ale dlui. ministru ne îngrijorează.
Declaratie Tudorel Toader aprilie 2017
„Avem in acel proiect de lege si propunerea de modificare a abuzului in serviciu, actualul 297 din Codul Penal, si nu voi stabili niciun prag. Nici maxim, nici minim. Eram judecator la Curte, sunt membru in Comisia de la Venetia, dar legiuitorul national trebuie sa respecte legea fundamentala. Legea fundamentala spune ca reprezinta abuz fapta functionarului si acolo nu se refera la un prag. Ii lasi judecatorului libertatea de a aprecia ca o fapta de abuz, cu o anumita consecinta pagubitoare, este infractiune sau nu. De aceea, judecatorul are libertatea de apreciere, tine seama de personalitatea, persoana faptuitorului, de gravitatea faptei, de imprejurarea ca este recidivist sau nu, de scopul, de mobilul faptei. Judecatorul poate sa dea suspendare in executarea pedepsei, poate sa amane aplicarea pedepsei, dupa cum procurorul poate sa renunte la urmarirea penala”.
Declaratie Tudorel Toader iunie 2017
“Faţă de cele statuate, conţinutul infracţiunii de abuz în serviciu urmează a fi reconfigurat prin consacrarea unui prag valoric.”
Sperăm ca odată cu publicarea textului efectiv al Deciziei, să se lămurească dacă CCR a instituit obligații în sarcina Parlamentului. În acest moment avem un comunicat de presă care spune acest lucru și avem o declarație a dlui. Zegrean care spune că CCR are doar o radieră si nu un instrument de scris în fața textelor de lege.
Partidul Uniunea Salvați România nu susține introducerea unui prag valoric pentru infracțiunea de abuz în serviciu, iar dacă această soluție legislativă va fi promovată, USR va milita pentru instituirea unui prag valoric cât mai mic, în niciun caz la valorile vehiculate zilele acestea în spațiul public de către diferiți reprezentanți ai puterii.
Comentarii recente