Curtea Constituțională a admis în unanimitate, miercuri, sesizarea formulată de USR împotriva modificării Regulamentului Senatului, cu privire la procedura de revizuire a Constituției.

USR a demonstrat că modificarea Regulamentului Senatului încalcă prevederile articolelor 150 și 151 din Constituție, deoarece stabilește o anumită ordine de sesizare a Camerelor Parlamentului în procedura de revizuire a Legii fundamentale și elimină principiul bicameralismului perfect din această procedură. Mai mult decât atât, acesta impune obligații în sarcina Camerei Deputaților, contrar principiului constituțional al autonomiei regulamentare.

Spre deosebire de procedura adoptării legilor obișnuite, în procedura de revizuire a Constituției nu există diferențe de competență între cele două Camere, de aceea nu se impune o anumită ordine de sesizare, iar Senatul și Camera Deputaților trebuie să ajungă la un consens și să adopte inițiativa în exact aceeași formă. Este normal ca revizuirea Constituției să nu fie la fel de simplă ca modificarea legilor obișnuite, având în vedere importanța deosebită a Legii fundamentale și necesitatea stabilității acesteia în timp.

Încă o dată, coaliția PSD-ALDE demonstrează că nu are niciun fel de respect față de Constituție și statul de drept. Această modificare a Regulamentului Senatului simplifică revizuirea Legii fundamentale în interese personale sau de partid. Iar după primele șase luni de la preluarea puterii, este evident că principala prioritate a lui Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu nu este respectarea programului de guvernare, ci subminarea Justiției pentru favorizarea corupților din funcții publice și modificarea arbitrară a legilor și a regulamentelor în funcție de interesul de moment, chiar cu prețul încălcării ordinii constituționale”, a declarat deputatul USR Silviu Dehelean, membru în Comisia juridică, de disciplină și imunități.

Modificarea Regulamentului Senatului a apărut sub pretextul disputelor din Parlament cu privire la prima Cameră care trebuie să dezbată iniţiativa cetăţenească de revizuire a Constituţiei, ce vizează redefinirea familiei ca uniunea dintre un bărbat şi o femeie. Fără legătură cu pretextul invocat, decizia CCR consfințește că orice inițiativă de modificare a Constituției trebuie să fie rezultatul unui consens între cele două Camere ale Parlamentului.